În atenţia viitorului guvern!
O strategie de guvernare pentru telecomunicaţii
În ultimii câţiva ani România a fost scena unor “originalităţi“ care aveau să atragă atenţia UE - autoritatea de reglementări era redenumită de câteva ori pentru a se putea demite şi numi la conducere reprezentanţi ai unor partide. Din ANRC instituţia era botezată ANRCTI în 2006 pentru a deveni în aceast an ANC. În aceste condiţii este dificil de vorbit despre o autoritate autoritară, fapt care explică şi performanţele telecomunicaţiilor noastre.
România are cea mai mică densitate a telefonei fixe din UE, circa 20% - un telefon la două case, în timp ce densitatea telefoniei mobile este peste 120%, dar numai circa 70% din români au un telefon mobil, surplusul de telefoane mobile fiind rezultatul celui de al doilea, sau al treilea telefon mobil cumpărat din cauza marilor tarife de interconectare, astfel că românii plătesc mai mult trebuie. Diverse sectoare „ruleaza cu viteze“ diferite. În telefonia mobila Vodafone şi Orange au rezultate deosebite, marja profitului net in 2007 de circa 30%, restul operatorilor fiind pe pierdere. Telefonia fixă este în stagnare, RomTelecom înregistrează pierderi. Investitiile „merg” acolo unde recompensa este mai mare si nu trebuie să ne mirăm de ce stagneaza telefonia fixa atata vreme cat nu reuseste sa aiba o marja a profitului atractivă. Rolul autoritatii de reglementari este şi de a „egala“ aceste viteze, de a face ca investitiile sa mearga şi acolo unde este nevoie.
1. Dezechilibru major în telefonia mobilă
Prestaţia autorităţiI de reglementare se vede în primul rând în cotele de piaţă. O piaţa ideala este una cu o competitie echilibrata, unde operatori au cote aproape egale. În telefonia mobilă din România operatorii GSM900 (Orange şi Vodafone) deţin circa 90%, restul împart 10% din piaţă, cei doi operatori au marje ale profitului net de circa 30% (acum 2-3 ani aveau cele mai mari marje ale profitului net din economia ţării, anul trecut fiind pe locul 3 si 5), iar ceilalţi operatori sunt pe pierdere. Să mai spunem că prin asimetria tarifelor de interconectare aparătă cu indirjire de ANRC(TI) telefonia fixa, o afacere in stagnare, subventioneaza telefonia mobila, o afacere inca in expansiunie, că Romania refuza sa reglementeze operatorii virtuali, etc.
Tarife mari de interconectare cu reţelele mobile menţinute mult timp au influenţat comportamentul consumatorului, acesta alegând, de regulă, operatorul în a cărui reţea sunt conectaţi cei mai mulţi dintre cunoscuţii săi. Romania este singura tara din Europa, in care primii doi operatori de pe piata, operatorii GSM900, detin circa 90% din piaţă. Cum a posibil? Prin prestaţia deosebită a celor doi operatori GSM900, încercarile repetate ale operatorului Telemobil de relansare a serviciilor, prestaţia operatorului CosmoRom, dar si cadrul de reglementare – tarifele de interconectare foarte mari.
2. Joaca de-a reglementarea - subvenţionarea telefoniei mobile de către telefonia fixă
După mulţi ani de tergiversări, ANRC anunţa în 10 iulie 2006 noi tarifele de interconectare cu reţelele GSM900 (Orange şi Vodafone). Promisă pentru 2004, amânată în 2005 şi în 2006, când au fost propuse trei variante, punerea pe costuri a tarifelor de interconectare cu reţelele GSM900 s-a transformat întro reducere întârziată pe o perioadă de 3 ani, care poate fi considerată un exerciţiu de calcul. Motive! În primul rând lipsa datelor de intrare (!) de la operatorii GSM900 pentru modelul LRIC de calcul, apoi uşurinţa cu care ANRC s-a dezis de rezultatele calcului şi a recurs la o metodă empirică - reduceri anuale cu acelaşi procent, care a tot fost scăzut de la 14,8% la 11,3%. În 2006, ANRC se plângea că Vodafone şi Orange refuză să furnizeze datele de intrare pentru modelul LRIC de calcul elaborat de Ovum, aplicând amenzi de 15 milioane lei/zi întârziere, sau €400/zi, €0,15 milioane/an. sau 0,02% din veniturile de €870 milioane în 2005!
Tabelul 1
Tarife de interconectare cu operatorii GSM 900 (Vodafone şi Orange) | ||||
| Euro-centi pe minut | Sept. 2006 | Ian. 2007 | Ian. 2008 | Ian. 2009 |
| Rezultatele model LRIC | 4,90 | 4,67 | 4,47 | 4,39 |
| Tarif interconectare 6 aprilie | 7,08 | 6,04 | 5,15 | 4,39 |
| Scădere de tarif (%) | 14,8% | 14,8% | 14,8% | 14,8% |
| Tarif interconectare 30 iunie | 7.11 | 6.22 | 5.44 | 4.76 |
| 12,5% | 12,5% | 12,5% | 12,5% | |
Tarif interconnect. 10 iulie | 7,21 | 6.40 | 5.67 | 5.03 |
| Scădere tarif (%) | 11,3% | 11,3% | 11,3% | 11,3% |
| Scădere tarif | 0,006 | 0,81 | 0,73 | 0,64 |
| | GSM900 | RomTelecom |
| Investiţii cumulate (€ miliarde) | 1,4 | 1 (2000-2006) |
| Utilizatori (milioane) | 10 | 4 |
| Angajaţi (mii) | 3 | 13 |
| Investiţii/utilizator (€/utilizator) | ~ 150 | 300 – 400 |
| Utilizatori/angajat | 3.000 | 300 |
| Tarife interconectare 2008 c€/min | 6,4 | 1,29 |
Prima etapă a procesului de reducere a tarifelor de interconectare cu operatorii GSM900 începe la 1 septembrie 2006, când minutul de interconectare era redus de la €0,078 (US$0.1) la €0,072. Cu €0.006! În 19 octombrie 2006, ANRC vine cu ideia de a mai amâna cu un an etapa a doua. A fost picătura care a umplut paharul. Niciodată până atunci ANRC nu a reuşit să coalizeze contra sa restul operatorilor. Lucrurile nu se opresc aici şi persistenţa în greşeală duce la o criză fără precedent în telecomunicaţiile noastre, la care avea să se adauge şi una de legitimitate, fostul preşedinte ANRC, Ion Smeeianu, demis de premierul Tăriceanu în 2005 recâştigând în instanţă funcţia pierdută. Smeeianu anunţă acest lucru în 11 decembrie 2006, iar a doua zi, în mare grabă şi întro situaţie de confuzie generală, ANRC anunţă amânarea cu un an a tarifelor de interconectare!
Tabelul 3
Tarife de interconectare cu operatorii GSM 900 (Vodafone şi Orange) 12 dec. 2006 | |||
| Euro-centi pe minut | septembrie 2006 | Ianuarie 2008 | ianuarie 2009 |
| Rezultatele model LRIC | 4,90 | 4,47 | 4,39 |
Tarif interconnectare | 7,21 | 6.40 | 5.03 |
| Scădere tarife (%) | 11,3% | 11,3% | 21,4% |
| Scădere tariff (Euro cenţi) | 0,006 | 0,81 | 1,37 |
Tarife de interconectare cu operatorii GSM900 la nivelul Europei nu reflectă nici costurile serviciilor şi nici dezvoltarea economică a României. Dacă avem în vedere salariul mediu, care se reflectă în puterea de cumpărare şi în structura tarifelor, constatăm că românii plătesc mai mult decât ar trebui, comparativ cu ţările UE.
În iunie 2008 comisarul Viviane Reding propunea reducerea tarifelor de interconectare cu reţelele mobile din UE, pentru apropierea de costuri şi intensificarea competiţiei, dând astfel o şansă şi României, care singură nu poate, sau nu vrea. Conform acesteia costul terminării apelurilor în reţelele mobile este între €0,01 şi €0,02/minut.
3. Românii plătesc mai mult cu cateva sute de milioane euro pentru telefonia mobilă
Conform Business Standard din 12 mai 2008, veniturile din interconectare ale operatorilor de telefonie mobilă au fost în 2007 de €237,6 milioane, iar dacă tarifele de interconectare cu reţelele mobile erau puse pe costuri (LRIC) ar fi fost mult mai mici. Dacă ar fi fost egale cu cele calculate pentru Romtelecom cu modelul LRIC veniturile din interconectare ar fi fost de €237,6x1,29/7,21=€42,5 miloane. Adică românii au plătit mai mult cu cel puţin €195 milioane din cauza tarifelor de interconectare prea mari. Spun cel puţin deoarece, conform tabelului 2, costurile în reţelele mobile sunt mai mici decât în cele fixe, astfel că şi tarifele de interconectare cu reţelele mobile ar trebui să fie mai mici decât cele pentru reţelele fixe.
Tarifele mari de interconectare i-au făcut pe românii să cumpere al doilea sau al treilea telefon, fiecare conectat în altă reţea de telefonie mobilă, pentru a evita taxa vamală denumită interconectare. Circa 70% din români au telefon mobil, adică 15 milioane, restul până la 20,2 milioane, (media din 2007), reprezintă al doilea sau la treilea telefon. In total circa 5 milioane. Presupunând un venit mediu de €3/lună ar rezulta €180 miloane plătiţi în plus de români în 2007, care adăugate la cele €195 milioane dau în total €375 milioane plătite în plus de români anul trecut ca efect direct al tarifelor de interconectare prea mari. Nu am pus la socoteală costul telefoanelor mobile – 5,000.000 x30 = €150 milioane.
Aţi auzit de persoane care să aibă 2 sau 3 telefoane fixe? Nu prea. Faptul că nu sunt prea mulţi cei cu două sau mai multe linii telefonice fixe denotă că tarifele de interconectare calculate cu modelul LRIC pe baza datelor furnizate de RomTelecom sunt corecte şi adecvate unor comunicaţii fără restricţii.
4. Pentru liberalizarea telefoniei mobile!
Punerea pe costuri a tarifelor de interconectare cu reţelele mobile
Punerea pe costuri a tarifelor de interconectare (pe baza modelului LRIC, de exemplu) ar elimina o bariera in calea competitiei pe piata noastra. Pentru aceasta ar trebui ca ANC să ceară datele de intrare pentru modelul LRIC, iar operatorii Orange şi Vodafone să le ofere. Pana atunci, tarifele de interconectare cu retelele mobile ar putea fi stabilite la nivelul tarifelor stabilite de ANRC pentru retele fixe - €0,0129/minut în 2008. Punerea pe costuri a tarifelor ar însemna o schimbare profundă în telecomunicaţiile noastre: ar creşte traficul dintre reţele, românii ar renunţa la al doilea sau al treilea telefon mobil şi ar plăti cât trebuie pentru comunicaţiile mobile. Telefonia fixă, sau mai corect utilizatorii acesteia, vor înceta să mai subvenţioneze telefonia mobilă şi nu în ultimul rând, am avea competiţie.
Poziţia României faţă de propunerea comisarului Reding de reducere a tarifelor de interconectare cu reţelele mobile – de partea românilor utilizatori de telefonie mobilă
Ca şi anul trecut, la reducerea tarifelor pentru convorbirile în roaming, România ar putea avea încă odată o poziţie favorabilă marilor operatori de telefonie mobilă şi contra intereselor românilor utilizatori de telefonie mobilă, circa 26 miloane SIMuri, de a avea tarife bazate pe costuri, dar şi contra competiţiei şi a micilor operatori. România ar putea vota varianta grupului ERG, media de €0,05/minut şi nu varianta comisarului Viviane Reding, €0,01-€0,02, care ar aduce tarifele de interconectare cu reţelele mobile aproape de costuri. ANC, membru ERG, ar trebui să ceară ERG să sprijine propunerea comisarului Reding. Şi MCTI ar trebui să sprijine propunerea Reding, propunerile de reglementare fiind supuse aprobării miniştilor telecomunicaţiilor din UE. Este în interesul României ca românii să nu plătească mai mult decât trebuie pentru serviciile de telefonie mobilă, să aibă competiţie în telefonia mobilă şi ca telefonia fixă să se poată dezvolta.
Reglementarea roamingului naţional
Roamingul naţional permite operatorilor mai mici, care nu au reţea cu acoperire naţională, să folosescă reţelele altor operatori acolo unde, încă nu au acoperire. Astfel, RCS&RDS şi Telemobil ar putea creşte mai repede, folosind reţelele 3G ale operatorilor Vodafone şi Orange, până îşi dezvoltă reţeaua, echilibrând astfel competiţia din telefonia mobilă.
Reglementarea operatorilor virtuali
Un operator virtual închiriază reţea de la operatorii de reţele de telefonie mobilă şi vinde servicii de telefonie mobilă sub marca proprie la costuri/tarife mai mici decât operatorii clasici, intensificând competiţia, Danemarca fiind un exemplu. Ţările din vestul Europei au reglementat operatorii virtuali, iar unele guverne (Franţa, Spania, Iralanda) au invitat public, în 2005, opeatorii virtuali să vină în ţara lor. În această vară, Franţa îşi propunea o reglementare mai favorabilă operatorilor virtuali pentru intensificarea competiţiei.
Recent ANC a permis acordarea de resurse de numerotaţie operatorilor virtuali, total insuficient pentru intrarea acestora pe piaţa noastră. România rămâne una dintre ţările din UE care nu a reglementat intrarea operatorilor virtuali, de teamă, probabil, că s-ar putea intensifica competiţia, ar scădea tarifele, ar creşte calitatea serviciilor.
Licenţiere echitabilă
În 13 octombrie 2006 se anunţau câştigătorii ultimelor două licenţe 3G: RCS&RDS şi Telemobil. Având reţele cu acoperire insuficientă pentru a concura cu operatorii GSM900 şi fără roaming naţional, aceştia încep, timid, să lanseze comercial servicii astfel că, la peste doi ani de la acordarea ultimelor două licenţe 3G, marii câştigători ai concursului pentru ultimele 2 licenţe 3G sunt Orange şi Vodafone. Acordând licenţă 3G operatorului Cosmote, fie şi în banda de 900MHz, vom avea un al treilea competitor de calibru, adică competiţie în serviciile 3G (acces mobil, etc.). De asemenea, ar trebui acordat dreptul de a folosi benzile de frecvenţe de 900 MHz şi 1800MHz operatorilor cu licenţe 3G - Telemobil şi RCS&RDS.
Reglementarea tehnologiei 3G în banda de 900 MHz
Tehnologia 3G începe să se mute din banda clasică în benzile inferioare, 900 MHz, pentru a benficia de propagarea mai bună specifică acestor frecvenţe. Conform raportului Global Mobile Suppliers Association publicat în 27 iunie 2008, ritmul de comercializare a sistemelor UMTS900 s-a accelerat, pentru acelaşi serviciu şi acoperire numărul staţiilor de bază în banda de 900MHz fiind mai mic cu 60% faţă de banda de 2100MHz. ANC a lansat recent în dezbatere publică un proiect de reglementare a folosirii benzilor inferioare şi ar trebui accelerată punerea lui în aplicare pentru a mişora cheltuielile investiţionale ale operatorilor 3G, dar şi pentru intrarea Cosmote pe piaţa ‚3G’, care ar însemna lansarea competiţiei în accesul mobil la Internet.
5. Joaca de-a guvernarea
Autoritatea Nationala de Reglementare in Comunicaţii (ANRC) îşi incepe activitatea la 25 septembrie 2002, infiintata la cererea insistentă a CE de a separa reglementarea de operare. Primul preşedinte, Ion Smeeianu, era demis de primul ministru Călin Popescu Tăriceanu în martie 2005, pentru a-l putea numi pe Dan Georgescu. ANRCTI apare în 21 decembrie 2006, prin redenumirea autorităţii pentru a evita ca Ion Smeeianu, care câştigase dreptul de a reveni la conducerea institutiei printr-o decizie a Inaltei Curti de Casatie si Justitie, să-şi reia funcţia. Redenumind ANRC în ANRCTI, repunerea lui Smeeianu la conducerea institutiei devenea imposibilă. În aprilie 2007, ANRCTI prelua IGCTI pentru a elimina o funcţie deţinută de un fost aliat devenit între timp nedorit.
Scenariul se repetă şi în 2008
Scenariul avea să se repete şi în 2008, cu variaţiuni datorate apartenenţei României la UE. În 18 august, premierul Călin Popescu-Tăriceanu semna decizia privind eliberarea lui Dan Georgescu din funcţia de preşedinte al ANRCTI, numindu-l, în 21 august, pe Liviu Nistoran.
Curtea de Apel Bucureşti îl repune în funcţie pe Dan Georgescu
În 26 august 2008, Dan Georgescu, fostul preşedinte ANRCTI, depune la Curtea de Apel Bucureşti, o cerere de suspendare a deciziei de revocare din funcţie si a deciziei de numire a lui Liviu Nistoran la conducerea ANRCTI, pentru ca în 18 septembrie 2008, Curtea de Apel Bucuresti să suspende revocarea fostului preşedinte ANRCTI.
ANRCTI redenumit ANC pentru ca fostul preşedinte să nu îşi poate relua funcţia
În aceiaşi zi Autoritatea Naţională de Reglementare în Comunicaţii (ANRCTI) era desfiinţată în locul acesteia apărând Autoritatea Naţională pentru Comunicaţii (ANC), subordonată tot guvernului şi condusă tot de un preşedinte si 2 vicepreşedinţi numiţi tot de primul-ministru pe o perioada de 5 ani.
Îin 19 septembrie 2008, premierul Tariceanu semna decizia prin care îl numea pe Liviu Nistoran la conducerea noii ANC, iar în 29 septembrie cei doi vicepreşedinţi ANRCTI, Alexandrinei Hârţan şi Codruţa Meran erau reconfirmaţi de premier ca vicepreşedinti ANC.
Comisarul Viviane Reding cere explicaţii MCTI despre ANRCTI
În 22 august 2008, CE declara că va examina cu atentie evolutiile din România, incluzand atât motivele demiterii preşedintelui ANRCTI, cat si impartialitatea institutiei, pentru ca în 19 septembrie 2008, comisarul Viviane Reding să trimieată o scrisoare "foarte urgentă" MCTI cerând explicaţii privind infiinţarea in regim de urgenta a unei noi autoritati si asupra motivelor demiterii fostului preşedinte ANRCTI, ameninţând cu măsuri legale.
În 14 octombrie 2008, comisarul Reding trimite a doua scrisoare urgentă cerând informaţii suplimentare şi clarificări privind restructurarea autorităţii de reglementare şi demiterea preşedintelui, precum şi documente adiţionale, în limba română.
6. Pentru o autoritate autoritară, independentă, depolitizată, condusă de profesionişti
Ideea ca MCTI si ANrCti sa fie două „ministere“ cu aceeasi subordonare s-a dovedit contraproductiva in ultimii anii, cand totul s-a concentrat la nivelul guvernului, rezultatul fiind distanţarea continuă de ţările vecine, România fiind acum una dintre ultimele tari europene din punctul de vedere al telecomunicaţiilor, mai ales acolo unde statul este acţionar. Guvernul este alcatuit pe criterii politice, obiectivele fiind, de cele mai multe ori, pe termen scurt. În plus, statul este inca actionar, reprezentat de guvern, la unii operatori: Teletrans, Radiocomunicatii, RomTelecom, Telecomunicatii CFR, etc.
Pentru a evita jonglerii de genul ANRC - ANRCTI şi ANRCTI - ANC, autoritatea de reglementări ar trebui subordonată parlamentului şi condusă de un consiliu ales dintre specialişti recunoscuţii ai industriei (tehnic, economic si juridic) pe bază de concurs de competenţe şi nu numiţi de partide pe baza algoritmului politic. Aceştia ar trebui să aibă obiective de performanţă (echilibrul competiţiei, cresterea industriei si nu a reglementarii, beneficii pe termen lung ale economiei, factura plătită, etc.) care să stea la baza angajării şi demiterii lor. Consiliul ar trebui alcatuit din cel puţin 5 membri (dar nu mai mult de 9) alesi pentru 4 sau 5 ani, mandatul lor trebuind a fi garantat pentru a fi feriti de presiuni politice. Pentru administrarea autorităţii de reglementari, consiliul ar putea alege un director executiv.
Fuziunea ANRCTI cu IGCTI trebuie păstrată, convergenţa tehnologică şi a serviciilor cerând şi convergenţă în reglementare. Aceasta inseamnă nu numai taxe minime, dar si simplificarea relatiei operator - autorităţi, operatorii avand relatii cu o singură institutie.
Preşedintele ANC declara recent că doreşte o autoritate autoritară. Autoritatea se câştigă dacă dovedeşte că înţelege piaţa, că înţelege ce face. Să aminitim că ANRC şi ANRCTI au angajat în decursul timpului consultanţi pentru a-i spune ce să facă, cum să facă şi când să facă. Iar neştiinţa, nesiguranţa, ezitările au fost taxate de mari operatori: tarife mari de interconectare cu operatorii GSM900, criza de crediblitate de la finele anului 2006, multe litigii, etc. ANC ar trebui să fie în stare să-şi elaboreze singură strategia de reglementare, pentru a înţelege ce face şi pentru aceasta ar trebui să acorde o importanţă mai mare personalului şi preocupărilor acestuia.
Dr. Nicolae Oacă (Nicolae.Oaca@Gmail.com)
24 decembrie 2008
