joi, 3 decembrie 2015

ANCOM - o nouă veche conducere?

La 1 aprilie 2015 își termina primul mandat la ANCOM Marius Cătălin Marinescu, primul președinte al autorității naționale de reglementare a telecomunicațiilor care ducea la bun sfârșit un mandat complet. Primii trei președinți au avut mandate întrerupte de intervenții politice brutale, care au dus și la atenționări din partea Comisiei Europene și chiar au condus la consolidarea legislativă a puterii președinților autorităților de reglementare a telecomunicațiilor din UE, astfel că Marius Cătălin Marinescu a putut rezista un mandat întreg.
A fost un mandat de 6 ani, cel mai lung și cel mai eficient mandat de la înființarea autorității în septembrie 2002. Timpul, dar mai ales priceperea, permit să construiești!
A fost un mandat în care s-a pus ordine în activitatea de reglementare și monitorizare a comunicațiilor electronice românești prin transpunerea și aplicarea, relativ rapid, a recomandărilor și legislației Uniunii Europene în plan local.
A fost mandatul în care România a organizat prima licitație de spectru din istoria sa în anul 2012, licitație care a adus statului venituri de peste €682 milioane, în care s-au acordat 485 MHz in benzile de frecvențe de 800 MHz, 900 MHz, 1800 MHz si 2600 MHz și care nu a fost contestată de niciun competitor la acea vreme. (O singură critică venită după doi ani din partea operatorului Vodafone, care neatent la runda de alocare a licitației din 2012 a rămas cu o bandă de frecevențe perturbată de vecinii din nord și est, iar pentru a depăși situația se pare că a făcut schimb de spectru cu RCS&RDS plus contractul de roaming național.).
A fost un mandat în care ANCOM s-a impus prin prestația sa atât pe plan intrern, ca autoritate autoritară, cât mai ales pe plan internațional, atât în regiunea noastră, unde a reușit să coaguleze interese specifice regiunii (armonizarea în folosirea dividendului digital, promovarea licitațiilor ca modalitate de alocare a spectrului de frecvențe, etc.) propunând, fondând și menținând activ un grup regional (www.ceeregionalworkinggroup.net ), cât și pe plan european prin poziții de prestigiu și de mare responsabilitate deținute în diverse organisme internaționale.
Tot în acest mandat s-a elaborat și primul ghid pentru reglementarea operatorilor de rețele mobile virtuale, din păcate fără prea mare efect. Noroc cu Lycamobile și eforturile sale, care au scos România de pe lista rușinii, a țărilor fără operatori de rețele mobile virtuale.
A fost un mandat cam lung, șase ani, pentru a ține motivat președintele unei autorități care monitorizează o industrie cu venituri de circa €4 miliarde.
Ce s-ar putea reproșa totuși acestui mandat - întârzieri, uneori mari, în punerea pe costuri a tarifelor de terminare în rețelele mobile (de ex. aprilie 2014 în loc de 2012) și tarife de terminare în rețele mobile încă mari. Datorită contextului său macroeconomic (PIB, salarii, etc.) România ar trebui să aibă, alături de Bulgaria, cele mai mici tarife de terminare în rețele mobile din UE. Dar nu are!
Prestația și prestanța actualului președinte ANCOM, dar și experiența acumulată, îl recomandă pentru încă un mandat. Rămâne de văzut dacă și politicienii (guvern, președinte, ..) îl recomandă. Sau, dacă și dânsul mai dorește să mai continuie în actualele condiții. Să amintim de salariul relativ mic al președintelui, undeva la nivelul mediei salariului din telecomunicații și nu la vârful acesteia, din motive birocratico-demagogic, care fac poziția nu prea atractivă și nemotivantă. 

Publicat în Ziarul Financiar din 3 aprilie 2015, Bursa din 7 aprilie 2015

Pentru denominarea în LEI a tarifelor serviciilor de telecomunicații

La 1 decembrie 2014, Ziarul Financiar ”își asuma trecerea completă la leu”, însemnând ca începând de atunci ”toate articolele din paginile ZF vor indica valori ale cifrelor de afaceri, ale profiturilor, ale tranzactiilor sau ale altor indicatori financiari exprimate in primul rand in lei”. Este o acțiune lăudabilă și normală dat fiind faptul că leul este moneda națională. Dar, ar trebui mai mult decât practica/formalismul de a prezenta cifrele in lei. România, țară a cărei monedă națională încă este leul, ar trebui să aibă toate tarifele, sau prețurile serviciilor, bunurilor denominate numai în lei.  
Și exemplific cu telecomunicațiile, unde marii operatori (Orange, Vodafone, Telekom) au tarifele serviciilor denominate în Euro. Excepția este UPC România și partial RCS&RDS, care are tarife denominate in lei (Internet,TV) și în Euro (telefonie). Chiar și ANCOM, autoritatea de reglementări a telecomunicațiilor, denomineaza în Euro tarifele (terminare, etc.), prețurile (licențe, etc.)
De ce sunt denominate tarifele din telecomunicații în Euro atâta vreme cât moneda națională este Leul? Din comoditate sau din neîncredere în moneda națională? Unii operatori motiveaza aceasta prin unele cheltuieli, de capital mai ales, care se fac in Euro, iar fluctuația parității monedei naționale față de euro face imprevizibilă suma în lei a importurilor în Euro. Este o poziție și de comoditate a operatorilor noștri, care transferă astfel riscul lor către cele circa 25 milioane SIMuri existente pe piața noastră. Ca urmare, utilizatorii finali nu știu ce sume au de plătit (lunar) pentru servicii cu tarife denominate în Euro. Mai mult, în perioade de turbulențe ale monedei naționale utilizatorii finali plătesc mai mult pentru același serviciu.
De ce ar trebui revenit la moneda națională și denominate în lei tarifele serviciilor de telecomunicații (telefonie, Tv, Internet) din România? In primul rând, pentru că moneda națională este leul. Ca urmare, marea majoritate a românilor au salariile denominate in lei și nu în Euro, astfel că tarife denominate în Euro devin impredictibile la plată. Marea majoritate a bunurilor, produselor și serviciilor pe care românul le cumpără din salariul denominat și plătit în lei au prețurile denominate in Lei. Ceapa, merele, roşiile, chiar şi cele importate, au preţuri în lei. Apoi, în România contabilitatea companiilor, inclusiv a operatorilor de telecomunicații, se ține în moneda națională, leul. În fine, un ultim argument poate fi și faptul că trecerea la moneda națională Euro nu pare iminentă, pentru a spera prea curând la denominarea în Euro a salariilor.
Câteva argumente macroeconomice pentru liniștirea operatorilor - în ultima vreme leul pare să se fi stabilizat în raport cu Euro (variații mici in intervalul 4,4-4,45 lei pentru un euro), iar inflația a scăzut continuu în ultimii ani, astfel că riscul pare a se diminua. Chiar și în aceste condiții liniștitoare, pentru predictibilitatea cheltuielilor in lei aferente importurile denominate în Euro, operatorii noștrii de telecomunicații au la îndemână hedging-ul pentru minimizarea riscului și a cheltuielilor financiare. Nu și utilizatorii finali!
Telecomunicațiile din România ar trebui să revină la normalitate, la tarife denominate în lei, așa cum era înainte de lansarea pe scară largă a servicilor de telefonie mobilă.
Tonul ar trebui să-l dea autoritățile și în primul rând ANCOM, autoritatea de reglementări, și MSI, ministerul comunicațiilor, care ar trebui să-și denomineze în lei toate tarifele și prețurile cu care lucrează: tarife de interconectare, tarife de închiriere, tarife de utilizare a spectrului, prețurile licențelor, etc. și să ceară operatorilor același lucru.
Apoi, Consilului Concurenței ar trebui să analizeze, poate împreună cu ANCOM, dacă nu sunt create probleme concurențiale pe o piața cu tarife denominate în mai multe monede.
Și nu în ultimul rând, ANPC, care are menirea să protejeze utilizatorii finali având astfel printre atribuții ”să propună Guvernului spre adoptare şi să avizeze proiecte de acte normative în domeniul protecţiei consumatorilor…”, ar trebui să propună guvernului, împreună cu celelate autorități, un proiect de act normativ pentru protejarea consumatorul român de servicii de telecomunicații prevăzând obligativitatea denominării tarifelor în lei, moneda națională a României.
Nu este pentru prima data când solicit public normalitate prin denominarea tarifelor serviciilor de telecomunicații în moneda națională, dar sper să fie ultima, astfel ca anul 2015 să fie unul al intrării în normalitate și în tarifarea în telecomunicațiile românești.

Publicat și în Ziarul Financiar din 9 decembrie 2014, Hotnews.ro, Contributors.ro.

DESPRE TARIFELE DE ROAMING ÎN UE SI 

CONTRIBUȚIA EUROPARLAMENTARILOR ROMÂNIEI


În ultima vreme, diverși reprezenanți ai PNL declară că europarlamentara Ioana Adina Vălean a redus tarifele de roaming în UE, lucru nu întocmai adevarat.

Reducerea tarifelor de roaming a fost initiată de comisarul Viviane Reding si continuată deactualul comisar pentru Agenda Digitală Nelie Kroes. Viviane Reding a fost cea care a ințiat și coordonat primele regulamente privind roamingul în țările UE - nr. 717/27 iunie 2007 și nr. 544/18 iunie 2009, cu scopul de a limita valoarea tarifelor de roaming în țările UE, uriașe înainte de 2007. Comisarul Nelie Kroes a continut reforma începută de Viviane Reding lansând noi regulamente cu scopul de a elimina tarifele de roaming, inerent pentru piața unică (regulamentul nr. 531/13 iunie 2012, etc.). Aceste regulamente ale roamingului au fost elaborate și propuse de echipa comisarilor respectivi (Reding sau Kroes) și au parcurs etapele consultării între diferitele foruri europene - industrie, Parlament, Consiliu, etc. Ioana Adina Vălean în calitate de membră al Parlamentului European s-a întilnit cu regulamentul de roaming în etapa de consultare cu Parlamentul, etapă în care propunerile Comisiei Europene suferă uneori modificări. În această etapă intervine și lobby-ul consumatorilor, dar mai ales al industriei (mari operatori, asociații ale operatorilor, etc.) cu scopul de a întârzia sau modifica valorile propuse de către inițiatorii regulamentului, veniturile din roaming având o pondere importantă în totalul veniturile operatorilor

De exemplu, lucrul la al treilea regulament de roaming a început cu o consultare, IP/10/1679, lansată de către Comisia Europeană (CE) în 8 dec 2010, prin care aceasta dorea opiniile clienților, firmelor, operatorilor de telefonie mobilă și autorităților publice privind piața de roaming pentru telefonia mobilă în UE. Regulamentele anterioare au stabilit plafoane pentru prețurile de consum ale serviciilor în roaming (telefonie, SMS), dar încă nu exista o piață unică competitivă a serviciilor de roaming, operatorii stabilind prețuri apropiate de plafoanele reglementate și realizând astfel marje ridicate pentru aceste servicii. Obiectivul stabilit prin Agenda digitală pentru Europa este ca diferența dintre tarifele de roaming și cele naționale să se apropie de zero până în 2015. Consultarea invita la evaluarea normelor UE în materie de roaming, solicitând idei despre cele mai bune metode de sporire a concurenței pe piața serviciilor de roaming, protejând în același timp interesele consumatorilor și firmelor din Europa.
A urmat reducerea anuală a tarifelor de roaming, referința IP/11/814 din 30 iunie 2011, astfel că de la 1 iulie 2011, tarifele serviciilor de roaming cu amănuntul au scăzut la €0,35/minut pentru apelurile efectuate și la €0,11/minut pentru apelurile primite.
În 6 iulie 2011, Comisia Europeană prezenta o propunere, IP/11/835, vizând o soluție pe termen lung la problema costului ridicat al utilizării în roaming a dispozitivelor mobile în UE. Propunerea introducea măsuri de stimulare a concurenței, permițând clienților să încheie, de la 1 iulie 2014, un contract pentru servicii mobile în roaming separat de contractul de servicii de comunicații mobile naționale utilizând același număr de telefon. Operatorilor de rețele mobile, inclusiv operatorilor de rețele mobile virtuale, li se oferea dreptul de a utiliza rețelele altor operatori, la prețuri cu ridicata reglementate, încurajând astfel concurența pe piața serviciilor de roaming. Propunerea aborda cauza principală a problemei, absența concurenței pe piața serviciilor de roaming, oferind consumatorilor mai multe opțiuni și facilitând accesul operatorilor alternativi la piața serviciilor de roaming, vizând astfel realizarea obiectivului stabilit înAgenda digitală pentru Europa: diferența dintre tarifele serviciilor de roaming și cele naționale să se apropie de zero până în 2015.
Propunerea reducea în continuare plafoanele tarifare cu amănuntul pentru serviciile de voce și SMS și introducea un nou plafon tarifar cu amănuntul pentru serviciile mobile de date. De la 1 iulie 2014, consumatorii de roaming urmau să plătească maxim €0,24/minut la efectuarea unui apel, maxim€0,10/minut la recepționarea unui apel, maxim €0,10 pentru transmiterea unui SMS și maxim€0,50/megabait pentru descărcarea de date în roaming (facturare per kilobait utilizat).
Propunerea a fost înaintată către Parlamentul European, care beneficia și de ajutorul BEREC, care spre finele lunii august 2011, prezenta Parlamantului European analiza sa asupra regulamentului de roaming propus, analiză care împărtășea o mare parte din concluziile CE, atrâgând însă atenția asupra unor probleme tehnice și competiționale
Potrivit Reuters, citată de Telecomper în 1 februarie 2012, Parlamentul, în urma analizei propunerii CE, propunea tarife mai mici, fiind citată Angelika Niebler, raportor, responsabil din partea Parlamentului cu regulamentul de roaming. Propunerea Niebler reducea la jumătate tariful apelurilor primite, €0,05/minut în 2014 și al mesajelor SMS, €0,05.

Plafoane tarifare ale prețurilor cu amănuntul și cele propuse (fără TVA)

Iul 2008
Iul 2009
iul 2010
Iul 2011
Iulie 2012
Iulie 2014
Euro




Kroes
Niebler
Kroes
Niebler
Apel originat
0,46
0,43
0,39
0,35
0,32
0,20
0,24
0,10
Apel primit
0,22
0,19
0,15
0,11
0,11
0,07
0,10
0,05
SMS trimis

0,11
0,11
0,11
0,10
0,07
0,10
0,05
1 MB date




0,90
0,50
0,50
0,20

Au intervenit și grupurile de lobby reprezentând consumatorii: Europeans for Fair Roaming cerea, la începutul lunii februarie 2012, membrilor Parlamentului acțiuni decisive contra tarifelor excesive pentru roamingul de date. Aceștia apreciau că noul regulament merge în direcția potrivită, însă limitările tarifelor de roaming sunt mult prea mari.
Pe de altă parte, asociaţiile operatorilor de telecomunicații respingeau planul europarlamentarilor de a reduce tarifele serviciior de roaming într-un ritm mai alert decât cel propus de CE. GSMA, asociaţie care grupa circa 800 operatori de telefonie mobilă, era îngrijorată de propunerea de a reduce în continuare tarifele serviciilor în roaming, considerând o nouă reducere "contraproductivă" - nu va ajuta la dezvoltarea unei pieţe dina­mice şi va descuraja intrarea unor noi jucători pe piaţă.
Conform MEMO/12/227 din 28 martie 2012, Comisia Europeană, parlamentarii europeni şi reprezentanții Consiliului au ajuns la un acord preliminar pentru reducerea tarifelor de roaming pentru serviciile de voce, text şi Internet mobil potrivit IP/11/835 - din iulie 2014 tarifele apelurilor originate nu pot depăşi €0.19/minut, iar cele primite €0,05/minut. Pentru SMSuri s/a stabilit un plafon de€0,06/minut, iar pentru transferul datelor €0,20/megabyte.

Plafoane tarifare aprobate (fără TVA)
Euro
Iulie 2011
Iulie 2012
Iulie 2013
Iulie 2014
Apel originat
0,35
0,29
0,24
0,19
Apel primit
0,11
0,08
0,07
0,05
SMS trimis
0,11
0,09
0,08
0,06
1 MB trimis

0,70
0,45
0,20

Regulamentul permite consumatorilor să semenze din iulie 2014 un contract pentru servicii de roaming de la un alt furnizor de servicii decât propriul operator național, păstrând același număr de telefon. Din iulie 2014, operatorii de rețele virtuale și revânzători vor primi acces la rețelele altor operatori la prețuri en-gros reglementate în scopul de a oferi servicii de roaming concurente.
Acordul era un compromis între tarifele propuse iniţial de Comisia Europeană şi cele ale Parlamentului European din februarie, discuţiile din Parlamentul European privind reducerea tarifelor durând nouă luni.

În 10 mai 2012, Parlamentul European vota noile tarife pentru servicii în roaming în UE, iar în 30 mai 2012 și Consiliul de miniștri al UE aproba noul regulament. În 28 iunie 2012, prinIP/12/709, CE publica noile tarife pentru servicii în roaming valabile de la 1 iulie 2012.


Similar raportorului Angelika Niebler în 2012, Adina Vălean a fost raportor al Parlamentului European pentru tarifarea serviciior de roaming din țările UE prezentându-și raportul în 3 aprilie 2009. Atunci, comisarul Viviane Reding propusese, MEMO/08/578 din 23 sept 2008, reducerea tarifelor apelurior originate la €0,43/minut din iulie 2009, €0,40 din iulie 2010, €0,37 din iulie 2011 și €0,34 din iulie 2012, a tarifului apelurior primite la €0,19/minut din iulie 2009, €0,16 din 2010, €0,13 din 2011 și €0,10 din 2012 și €0,11 pentru un SMS trimis. Tarifele negociate și aprobate de forurile competente (Parlament, Consiliu, etc.) au fost: pentru apeluri originate - €0,43/minut din iulie 2009, €0,39 din 2010, €0,35 din 2011, pentru apeluri primite - €0,19/minut din iulie 2009, €0,15 din 2010 și €0,11 din 2011, pentru SMS transmis €0,11 din 2009 până în 2011. Se observă că Parlamentul European a redus tarifele propuse de către Comisia Europeană deabia începând cu anul 2010, probabil în ”mandatul” Niebler!



De aici și până a spune ca o europarlamentară din România a redus tarifele de roaming din UE este cale lungă. Afirmând acest lucru în mod insistent i-ar putea face pe cei care nu cunosc să credă că România, prin reprezentanții săi, chiar a fost în stare să reducă tarifele de roaming din UE, fapt departe de adevăr.    
Decât sa spună ce au făcut acum câțiva ani, candidații ar fi trebuit, mai degrabă, să propună obiective pentru viitorul mandat: accesul la Internet, drept fundamental sau măcar în sfera serviciului universal; interzicerea comercializării terminalelor codate; eliminarea tarifelor de terminare în rețele mobile; reducerea duratei maxime a unui contract la 12 luni.
Publicat și în ziarul BURSA din 19 mai 2014
Noile tarife de interconectare cu rețele de comunicații mobile și ”revoluţia in telcomunicaţii”

Ziarul Finaciar publica în numărul său din 31 martie 2014, cu o zi înainte de intrarea în vigoare a noilor tarife de interconectare, un articol care avea în titlu ”revoluție în telecom”. Entuziasmul articolului se baza pe reducerea relativ mare, de la c€3,07/minut la c€0,96/minut, adică cu circa 69%, de la 1 aprilie 2014 a tarifelor de terminare a convorbirilor în rețelele mobile. Procentual este o valoare mare, cauzată de unele întârzieri în punerea pe costuri a terifelor de interconectare cu rețelele de telefonie mobilă. Aplicarea noilor tarife era un act de intrare in normalitate a României, care avea tarife de interconectare cu rețelele mobile mai mari decât media UE deși economic suntem cu mult sub media UE.
Poate declanșa și realiza această etapă în punerea pe costuri a tarifelor de interconectare cu rețelele mobile ”revoluția în telecom” clamată de articol?   
Trebuie spus că aceste valori pentru tarifele de interconectare cu rețelele mobile se aplica numai în relațiile dintre operatori. Adică operatorii își vor deconta traficul terminat în rețelele mobile la noul tarif de c€0,96/minut, reducându-și astfel cheltuielile. Pentru ca aceste reduceri de tarife să aibă un impact și asupra societății ar trebui să fie transferate imediat în tarifele cu care operatorii vând serviciile de telefonie mobilă utilizatorilor finali, adică minutul de convorbire terminat în altă rețea mobilă să fie mai scump doar cu circa c€1 decât minutul terminat în rețeua de origine. Câtă vreme tansferul reducerii către utilizatorul final nu se realizează, ”revoluția” se va simți doar în contul de profit și pierderi ai operatorilor de comunicații mobile.
Conform Ziarului Financiar din 14 august 2013, Orange, Vodafone, Cosmote şi RCS&RDS şi-au asumat în faţa Consiliului Concurenței obligaţia de a avea în ofertă planuri tarifare pentru toate categoriile de clienţi care să includă minute de apeluri către orice reţea. Era rezultatul unei investigații declanșată cu doi ani în urmă de către Consiului Concurenței, investigaţie ce avea în vedere un posibil abuz de poziţie dominantă al fiecărui operator în propria reţea. Cei patru operatori practicau tarife diferenţiate de terminare a apelurilor în funcţie de originea acestora, diferenţa dintre tarifele apelurilor iniţiate şi terminate în aceeaşi reţea şi cele terminate în alte reţele fiind excesivă, potrivit Consiliului Concurenței, ducând la prejudicierea utilizatorilor care vor plăti tarife mai mari şi putând astfel ”afecta mediul concurenţial prin limitarea dezvoltării reţelelor mai mici, menţinerea artificială a cotelor pe piaţa de retail, afectarea migrării utilizatorilor către alte reţele“. Începerea ”revoluției” este, deci, condiționată de modul cum își vor respecta operatorii de comunicații mobile angajamentele de a transfera către utilizatorii finali aceste reduceri și de modul cum va monitoriza Consiliul Concurenței respectarea acestor angajamente.
Presupunând că această reducere a tarifelor s/a transferat către utilizatorul final al serviciilor de telefonie mobile, tot nu putem spune că aveam o ”revoluție în telecom”. Tarifele de interconectare cu rețelele mobile sunt încă mari și mult mai mari decât cele pentru rețelele fixe, astfel că asistăm în continuare la subvenționarea telefoniei mobile, afacere încă în dezvoltare, de către telefonia fixă, afacere aflată în partea descendentă a ciclului de viață.
Telefonia mobilă a fost lansată la începutul anilor 90’, la câţiva ani după primele mişcări de liberalizare a telefoniei fixe din SUA şi Anglia, dar înainte de liberalizarea din Europa. Nu s-a considerat necesară reglementarea acestei noi pieţe fiind socotită competitivă, având mai mulţi competitori. Aceasta a făcut ca tarifele să fie stabilite de către operatori, care speculând marele avantaj al telefoniei mobile, mobilitatea, au impus tarife mari, atât în interiorul reţelei, dar mai ales în afara ei.
Tarifele de interconectare cu reţelele mobile au fost mult prea mari de la început şi deabia în ultimii ani au intrat în vizorul Comisiei Europene printro schemă de reducere în timp. Înca din 2004 atrăgeam atenţia că tarifele de interconectare cu reţelele mobile ar trebui să fie mai mici decât cele în reţelele fixe şi că telefonia fixă, o afacere în stagnare, subvenţiona telefonia mobilă prin aceste tarife mari.
Autoritatea de reglementare, ANCOM, ar trebui sa intervină accelerând punerea pe costuri a tarifelor de terminare în reţelele mobile aşa cum fac ţările UE. De exemplu, conform Scoreboard 2013,  tariful de terminare în Franţa era de c€0,84/minut, faţă de c€3,07/minut în România anului 2013 și chiar c€0,96/minut de acum, deşi PIBul/locuitor sau puterea de cumpărare la noi este mult mai mică decât în Franţa. Cu c€3,07/minut, România se situa peste media UE25 de c€2,33/minut. Paradoxal este că tarifele de terminare în reţelele mobile sunt de câteva ori mai mari decât cele în reţelele fixe (scăzute și ele de la c€0,67 la c€0,14/minut). Astfel, c€0,5/minut ar putea fi tariful de terminare în reţelele mobile din România anului 2014.
Numarul mare de SIMuri tradus printr-o penetrare mare, peste 100% cum este în Romania şi în alte ţări, nu ar trebui să fie un motiv de mândrie naţională, ci dimpotriva ar trebui socotit un eşec al pieţei de vreme ce românii plătesc mai mult pentru telefonia mobilă având două sau chiar trei telefoane mobile conectate în diferite reţele pentru a evita marea taxă vamală dintre reţele numită tarif de interconectare cu reţelele mobile. Nu acelaşi lucru se întâmplă în telefonia fixă unde tarifele rezonabile de terminare nu îi fac pe români să aibă mai multe telefoane fixe, deşi sunt mai multe reţele de telefonie fixă. Situaţia amintește de SUA de la inceptului anilor '80, inainte de liberalizare, cand americanii plateau US$1 miliard/an mai mult din cauza tarifelor prea mari ale monopolistului AT&T şi care se regăseau în produsele şi serviciile de la acea vreme.
Conform ANCOM, la mijlocul anului 2013 erau 22,6 milioane SIMuri active la o populaţie de 20 milioane, astfel că s-ar putea presupune că circa 15% dintre acestea sunt pentru evitarea acestei suprataxe. Ar putea rezulta că, din cauza acestor tarife mari, româniii plătesc cu circa 10%, sau €200-250 milioane pe an mai mult decît ar trebui. De fapt, un studiu KPMG din toamna trecută arăta că prin reducerea tarifelor de interconectare cu rețelele mobile propusă de ANCOM în august 2013 de la c€3,07/minut la c€0,86/minut, România ar plăti cu €206 milioane/an mai puțin pentru aceste servicii.
Tarifele de interconectare mari corelate cu tarife foarte mari spre alte reţele, în anumite condiţii, au făcut ”captivi” clienţii de telefonie mobilă, rezutând o anomalie: circa 85% din trafic se termină in reţeaua mobilă care l-a generat. România are patru reţele naţionale de telefonie mobilă care nu prea comunică între ele!
Pentru a avea ”revoluție în telecom” ar fi necesar ca aceste rețele de comunicații să comunice între ele, dar și alte măsuri care să conducă la libertatea de mișcare a utilizatorului final.
Ar trebui interzisă codarea telefoanelor mobile. Cu excepţia unui operator, restul operatorilor de telefonie mobilă oferă telefoane codate în reţeaua proprie astfel că nu pot fi folosite în alte reţele dacă nu sunt decodate. De ce telefonul mobil pe care-l cumperi cu plata în rate în cadrul unui abonament pe 1 sau 2 ani este codat? O casă pe care o cumperi cu plata în rate nu este “codată” - o poţi folosi cum doreşti: poţi locui in ea, o poţi închiria sau vinde. Pe când la un telefon mobil cumpărat in rate (cu contract care prevede obligaţii) nu ai deplinătatea uzufructului: eşti obligat sa-l foloseşti numai intro reţea, deşi este al tău. La telefonia fixă niciun operator care oferă telefoane nu le codează. De ce operatorii mobili trebuie să cheltuiască în plus pentru a coda telefonul şi a limita astfel folosirea unui produs pe care consumatorul îl plateşte integral pe durata contractului?
Pachetul de reglementări al Comisiei Europene din dec. 2009, printre altele, limita durata contractelorpe care le oferă operatorii de telecomunicaţii la 24 luni, dar prevede şi faptul că operatorii trebuie să ofere consumatorilor şi contracte cu o durată maximă de 12 luni. Și noul pachet de reglementări susține micșorarea duratei contractelor la un an. La noi, operatorii oferă, preponderent, contracte cu durata de doi an, fapt ce limiteaza libertatea de mișcare a utilizatorilor finali.
În fine, de ce tarifele sunt denominate in Euro, când moneda naţională este leul, contabilitatea în România se ţine in lei, iar românii, consumatori ai serviciilor de telecomunicaţii, sunt plătiţi in lei? Merele, roşiile, chiar şi cele importate, au preţuri în lei. De ce unii operatori denominează tarifele în Euro făcând imprevizibile uneori cheltuielile cu telecomunicaţiile mai ales în perioade de turbulenţă a pieţelor valutare? 
Toate acesea influenţează mobilitatea şi capacitatea de alegere şi decizie a consumatorului, care se vede limitat de multe ori în alegerea pe care trebuie să o facă şi care plăteşte mai mult decât ar trebui. Un rol important in această ”revoluție în telecomunicații”, au de jucat ANCOM şi Consiliul Concurenţei, care ar trebui să analizeze cu atenţie modul în care aceste anomalii afectează concurenţa în telecomunicaţii şi mai ales utilizatorul final și să reacționeze.
”Revoluția în telecomunicații” va reuși doar dacă românul utilizator al comunicațiilor mobile va avea în buzunar numai un singur telefon mobil, așa cum are, dacă mai are, un singur telefon fix acasă!