luni, 8 septembrie 2008

Joaca de-a interconectarea, sau subvenţionarea telefoniei mobile de către cea fixă!

În atenţia Primului Ministru al României!

 


Interconectarea cu reţelele mobile, problema telecomunicaţiilor din România

 

Comisarul european Viviane Reding este hotărâtă să pună pe costuri tarifele serviciilor mobile, după roamingul de voce urmând roamingul de date şi interconectarea. Conform raportului CE COM 153 din martie 2008, tarifele de interconectare cu reţele mobile variază prea mult în Europa, de la €0.019/minut in Cipru, la €0,18 în Bulgaria, media fiind de €0,0967/minut, de 8,7 ori mai mare decât la reţelele fixe, deşi costurile sunt mai mici. Variaţia se datoreaza faptului ca tarifele sunt stabilite de catre autorităţile nationale de reglementare, existand o mare discrepanţă intre metodele de reglementare ale statelor membre. Reding spune că tarifele mari de interconectare cu reţelele mobile acţionează ca subvenţii şi vrea să le scadă între €0.01 şi €0.02/minut, potrivit acesteia adevăratul cost al serviciului fiind de €0.01/minut, aproape de costul pentru reţelele fixe.

 

1. CE propune, în fine, aducerea tarifelor de interconectare aproape de costuri

CE ia în considerarea chiar eliminarea tarifelor de interconectare!

În iunie 2008, comisarul Viviane Reding declara că, la nevoie, este gata sa accepte ca utilizatorii de telefonie mobila sa fie tarifaţi şi pentru apelurile primite, daca aceasta ar duce la scaderea facturilor emise de operatori de telefonie mobila. Comisarul Reding ar sprijini trecerea operatorilor de telefonie mobilă din UE la modul de tarifare "bill and keep", prin care operatorii nu-şi mai facturează interconectarea, renunţându-se la modul actual bazat pe tarife negociate. Reding spune că tarifele de interconectare cu reţelele mobile distorsionează piaţa fiind mult mai mari decât cele pentru reţelele fixe, iar negocierea lor este o povară dificilă pentru autorităţile de reglementare. Se doreşte armonizarea tarifelor de interconectare mobil-fix, punând capăt perioadei de peste 10 ani cu tarife de interconectare fix-mobil prea mari.

Mişcarea ar poziţiona Europa aproape de modelul folosit în SUA, care deşi are cele mai mici tarife pentru convorbiri a condus la o scăzută penetrare la nivelul populaţiei.

ERG propune o reducere modestă

Conform Telecompaper din 4 iunie 2008, ERG, organismul care reuneşte autorităţile de reglementare din statele membre UE agrea, la întâlnirea de la Vilnius, reducerea tarifelor de interconectare cu reţelele mobile, de la media de 0.098 la 0.05/minut în 2011.

CE lansează consultarea privind reducerea tarifelor de interconectare cu 70%

Conform comunicatului, IP/08/1016, din 26 iunie 2008, CE lansează consultarea publică privind reglementarea „tarifelor de terminare a apelurilor vocale” în UE. Acestea sunt suportate de consumatori şi determinate de intervenţia diferită a autorităţilor naţionale de reglementare, rezultând o mare dispersie în UE şi o piedică pentru libera concurenţă între operatorii din diferite ţări, dar şi dintre operatorii de comunicaţii fixe şi mobile.

Consumatorul plăteşte, de fapt, pentru aceste discrepanţe între politicile naţionale de reglementare în domeniu. În următorii 3 ani, ne aşteptăm ca o mai bună coordonare şi o mai mare coerenţă să ducă la reducerea costurilor pentru apelurile telefonice în reţelele mobile cu circa 70% faţă de nivelul actual,” spunea comisarul Reding. Astfel, tarifele de interconectare cu reţelele de telefonie mobilă ar putea scădea până la o medie de 0,015-0,025/minut.

 „…această recomandare este în avantajul unei mari părţi din sectorul telecomunicaţiilor, deoarece va elimina, probabil, distorsiunile existente în ceea ce priveşte concurenţa dintre operatorii de reţele de telefonie fixă şi operatorii de reţele de telefonie mobilă.Aceasta va reduce, de asemenea, sumele mari pe care operatorii mai mici de telefonie mobilă sunt obligaţi să le plătească marilor operatori atunci când încearcă să concureze cu aceştia din urmă, oferind tarife unice care sunt foarte populare,” spune Neelie Kroes, comisar european pentru concurenţă.

Telefonia fixă, afacere în stagnare, subventioneaza expansiunea telefoniei mobile! 

În prezent, operatorii de telefonie fixă şi clienţii acestora subvenţionează indirect operatorii de telefonie mobilă, plătind tarife de terminare a apelurilor prea mari pentru apelurile către telefoane mobile iniţiate de la un telefon fix. Subvenţionarea a fost estimată la €10 miliarde în Germania pentru 1998-2006 şi €19 miliarde în Anglia, Germania şi Franţa pentru 1998-2002.

Propunerea doreşte reducerea marilor tarife de interconectare cu reţelele de telefonie mobila si eliminarea subventionării telefoniei mobile, o afacere încă în creştere, de către telefonia fixa, o afacere în recesiune, prin tarifele mari ale apelurilor terminate in retelele mobile. Se mai propune şi o reglementare simetrică - pe teritoriul unei ţări se aplică aceleaşi plafoane tarifare atât pentru operatorii de telefonie mobilă, cât şi pentru operatorii de telefonie fixă.

Primele reacţii - marii operatori nu sunt de acord, operatorii mici sunt!

Propunerea se confruntă cu puternica opoziţie a marilor operatori de telefonie mobilă şi a unor autorităţi naţionale de regelemtări, care vor încerca să o blocheze.

GSM Association, care reprezinta marii operatorii de telefonie mobila, declară ca autoritatile nationale de reglementare sunt cele mai in masura sa stabileasca aceste tarife si nu o reglementare pan-europeana. Richard Feasey, director public policy Vodafone Group, spune că scăderea veniturilor din cauza reducerii tarifelor, €10-€15 miliarde/an, nu va fi recuperată uşor şi ar putea însemna că utilizatorii ar trebui să plătească mai mult.

Operatorii mici au altă opinie. 3, parte a grupului Hutchison din Hong Kong, spune că de tarifele mari de interconectare au beneficiat marii operatori şi că acestea au fost bariere pentru competitori. Propunerea "înlătură distorsiunea competiţiei" creată de tarifele actuale, spune Kevin Russell, director executiv 3 Anglia. "Micşorarea tarifelor de interconectare va face industria, per total, mai competitivă, va da noilor intraţi, precum grupul 3, o mai mare putere competitivă," spune şi John Blakemore, director reglementare la 3.

Cheia succesului pare a fi în ‚lupta’ dintre CE şi ERG, organizatie a autorităţilor naţionale, care propus o reducere modestă de circa 40% la €0.055/minut.

În România, Orange si Vodafone critica initiativa de punere pe costuri a tarifelor

Orange România si Vodafone România, care împreună realizează 88% din veniturile telefoniei mobile româneşti, criticau, la finele lunii iunie, proiectul CE de a pune pe costuri tarifele de interconectare care va însemna reducerea lor in trei ani cu 70%, sustinand ca initiativa va ajunge in final sa afecteze interesele consumatorilor. În acest context, Vodafone va cere ANRCTI sa evalueze posibilitatea de a bloca aplicarea planului de a reduce in continuare tarifele de interconectare, la inceputul anului viitor.

 

2. Interconectarea în România = subvenţionarea telefoniei mobile de către cea fixă

Tarife mari de interconectare cu operatorii mobili, US$0.1/minut, menţinute mult timp au influenţat comportamentul consumatorului român, acesta alegând, de regulă, operatorul în a cărui reţea sunt conectaţi cei mai mulţi dintre cunoscuţii săi. Astfel, operatorii GSM900 (Vodafone şi Orange) au reuşit să menţină mulţi ani o foarte mare cotă de piaţă, circa 90%, în parte şi datorită tarifelor de interconectare mult prea mari.

 


Tarifele de interconectare în România - exerciţiu de calcul care nu reflectă realitatea

Promisă pentru anul 2004, amânată în 2005 şi în 2006, când au fost propuse trei variante, punerea pe costuri a tarifelor de interconectare cu reţelele GSM900 s-a transformat întro reducere întârziată pe o perioadă de circa 3 ani, considerată mai degrabă un exerciţiu de calcul. Motive! În primul rând lipsa datelor de intrare (?) de la operatorii GSM900 pentru modelul LRIC de calcul, apoi uşurinţa cu care s-a dezis de rezultatele calcului şi s-a recurs la o metodă empirică, reduceri anuale cu acelaşi procent, care a tot fost scăzut de la 14.8% la 11,3%. În 2006, ANRC se plângea că Vodafone Romania şi Orange Romania refuză să furnizeze datele de intrare pentru modelul LRIC de calcul elaborat de Ovum, pentru care a şi aplicat amenzi modice 15 milioane lei/zi întârziere sau circa 400 €/zi. Sau, €0,15 milioane/an - 0,02% din cifra de afaceri de €870 milioane în 2005! Convenabil!

Pentru a determina valoarea tarifelor de interconectare, ANRC a dezvoltat un model tehnico-economic, care ia in calcul costurile asociate instalarii, operarii si intretinerii unei retele publice de telefonie mobila eficiente, realizat cu sprijinul consultantului Ovum Europe Ltd, din Marea Britanie. Orange si Mobifon nu au respectat obligatia legala de a pune la dispozitia ANRC propriile modele de calculatie a costurilor in vederea compararii si reconcilierii cu modelul elaborat de ANRC. In aceste conditii, ANRC a decis utilizarea exclusiva a modelului propriu, dar a acceptat organizarea unei consultari bilaterale prelungite, in cursul careia cei doi operatori au avut ocazia de solicita in mod fundamentat ajustarea modelului. Volumul datelor puse la dispozitie de cei doi operatori pe parcursul consultarii bilaterale a fost redus, avand un impact relativ limitat asupra rezultatelor modelului. In aceste conditii, ANRC a decis lansarea consultarii publice ….”, spunea comunicatul ANRC.

Nefolosind date specifice telefoniei mobile din România furnizate de operatorii Orange Romania şi Vodafone Romania, tarifele propuse de ANRC par mai degrabă rodul unui exerciţiu de calcul, valoarea propusă pentru reducere, lăsa loc la interpretări, denotând mai degrabă un calcul empiric. 

 

Tarife de interconectare cu operatorii GSM 900 (Vodafone şi Orange) 12 dec. 2006

Euro-centi pe minut

septembrie 2006

Ianuarie 2008

ianuarie 2009

Rezultatele model LRIC

4,90

4,47

4,39

Tarif interconnectare

7.21

6.40

5.03

Scădere tarife (%)

11,3%

11,3%

21,4%

Scădere tariff (Euro cenţi)

0,006

0,81

1,37

Sursă: ANRC

 

Tarife de interconectare cu operatorii GSM900 propuse de ANRC la nivelul Europei nu reflectă nici costurile serviciilor şi nici dezvoltarea economică a României. Dacă avem în vedere salariul mediu, care se regăseşte atât în puterea de cumpărare, cât şi în structura tarifelor, constatăm că românii plătesc mai mult decât ar trebui, comparativ cu alte ţări UE. 

Prin tarifele propuse atunci de ANRC, s-a înlocuit monopolul RomTelecom cu duopolul GSM900! Şi nu cred că obiectivul trebuia să fie concentrarea pieţei, ci dimpotrivă.      

Lucrurile au stat cu totul altfel în telefonia fixă, unde RomTelecom, naiv, a furnizat datele de intrare ale modelului LRIC pentru calculul tarifelor de interconectare astfel că ANRC a putut calcula şi a anunţat noile tarife în toamna 2005.

Deşi cheltuielile (investiţionale, operaţionale) sunt mai mici pentru operatorii GSM900 comparativ cu telefonia fixă RomTelecom (investiţii: €150/utilizator la telefonie mobilă, faţă de €300-400/utilizator la telefonia fixă), tarifele de interconectare cu reţelele de telefonie mobilă stabilite de ANRCTI sunt mult mai mari decât cele cu reţeaua RomTelecom, fiind comparabile cu cele din unele ţări europene, deşi economiile nu se pot compara. Astfel, prin asimetria tarifelor de interconectare, telefonia fixă, o afacere în recesiune, subvenţionează telefonia mobilă, o afacere în creştere.       

                                                                                     

 

GSM900

RomTelecom

Investiţii cumulate (€ miliarde)

1,4

1 (2000-2006)

Utilizatori (milioane)

10

4

Angajaţi (mii)

3

13

Investiţii/utilizator (€/utilizator)

~ 150

300 – 400

Utilizatori/angajat

3.000

300

Tarife interconectare 2008 c€/min

6.4

1,29

Sursă: companiile, ANRC, Dr. Nicolae Oacă

 

Este evident că telefonia fixă este o tehnologie mult mai “capital-intensive” şi “labor intensive” comparat cu telefonia mobilă, care se pretează mult mai mult la automatizare, miniaturizare, etc. Cheltuieli mai mici ale operatorilor GSM900 trebuie să conducă la tarife mai mici, astfel că şi tarifele de interconectare cu reţelele GSM900 ar trebui să fie mai mici decât tarifele de interconectare cu reţeaua RomTelecom. Din aceste motive, în aprilie 2006, propuneam folosirea tarifului calculat pentru RomTelecom cu modelul LRIC ca tarif de interconectare cu reţelele de telefonie mobilă până când ANRC va fi în stare să ….

Business Standard din 12 mai 2008 estima veniturile din interconectare ale operatorilor de telefonie mobilă din România la 237,6 milioane, iar dacă estimarea este corectă şi dacă avem în vedere costuri mai mici decât la telefonia fixă şi considerăm tariful de intreconectare 0,0129/minut, cel impus RomTelecom, rezultă că veniturile din interconectare ar fi putut fi de 5,7 ori mai mici, adică 41,7 milioane, circa 196 milioane fiind încasate în plus.

Să aminitim că din 2003 Orange şi Vodafone sunt fruntaşe în întrecerea capitalistă având cele mai mari marje ale profitului net din întreaga economie românească. Este în primul rând, meritul operatorilor, dar şi al tarifelor de interconectare mult prea mari.  

 


 


3. Poziţia României – de partea românilor utilizatori de telefonie mobilă!!!

Ca şi anul trecut, la reducerea tarifelor pentru convorbirile în roaming, România ar putea avea încă odată o poziţie favorabilă marilor operatori de telefonie mobilă, contrar interselor românilor utilizatori de telefonie mobilă, circa 24 miloane SIMuri, de a avea tarife bazate pe costuri, dar şi contra competiţiei şi a micilor operatori. România ar putea vota varianta grupului ERG, €0,05/minut şi nu varianta Viviane Reding, care ar duce tarifele de interconectare cu reţelele mobile mai aproape de costuri şi de cele pentru reţelele fixe. 

Pentru a evita o astfel de poziţie contrară interesului naţional cerem primului ministru Călin Popescu Tăriceanu să definească clar şi să comunice public poziţia României de sprijinire a variantei propusă de comisarul Viviane Reding de punere pe costuri a tarifelor de interconectare cu reţelele de telefonie mobilă - reducerea tarifelor cu 70% care ar putea duce la tarife intre 0,01 şi 0,02/minut. Este în interesul României să aibă competiţie în telefonia mobilă şi nu duopol, ca românii să nu plătească mai mult decât trebuie pentru serviciile de telefonie mobilă şi ca telefonia fixă să se poată dezvolta.

 

Dr. Nicolae Oacă (Nicolae.Oaca@Gmail.com) 

15 iulie 2008

 

Publicat în Market Watch (www.marketwatch.ro) iulie 2008

Niciun comentariu: